duminică, 5 iunie 2011

Oficial s-a terminat!


Ieri s-a terminat oficial o etapa din viata mea...facultatea. O etapa in care ne-am imprietenit, ne-am distrat, ne-am amuzat pe seama profilor, ne-am barfit, ne-am certat, ne-am impacat, am lenevit, am copiat si am facut din noapte zi in minunatele sesiuni.
A fost frumos pana la urma si nu credeam ca o sa ajung vreodata sa spun asta dar cred ca imi pare rau ca s-a terminat. Probabil din cauza ca m-am trezit brusc la realitate si mi-am dat seama ca nu mai posed statutul de student (bine...urmeaza masterul...dar nu se pune). Mi-am dat seama ca s-a terminat cu copilariile, cu lenevitul si cu trezitul pe la ora 14. Si desi se spune ca anii de liceu sunt cei mai frumosi, tin sa contrazic supozitia si sa spun ca anii de facultate sunt cei mai frumosi!! Adica...ce poate fi mai frumos decat sa stai cu castile in urechi in timpul unui curs, sa nu auzi nimic din ce trancaneste un prof nebun, sa dai aprobator din cap si sa mai fi si laudat pentru faptul ca esti singura persoana din sala care este de acord cu nebuniile lui. Iar la 5 min mai tarziun sa inceapa sa-ti cante telefonul, o piesa din Parazitii, bineinteles, si sa nu se mai opreasca!!!! Si ca tot veni vorba de acest prof minunat si de chestiile frumoase intamplate in facultate, ce poate fi mai "frumos" decat sa fii prins "aproape copiind", sa fii iertat intr-un final, iar apoi sa constati ca ai luat 10?!
Si au mai fost si alte intamplari mai mult sau mai putin fericite, dar acum ne amintim cu drag de ele, si nu peste mult timp presimt ca o sa preferam sa stam si sa scriem ca disperatii intr-o sala de curs, cu un prof nebun, poreclit si Ceausescu, decat sa facem orice altceva.
Cam asta a insemnat facultatea pentru mine, cu partile ei negative si cu partile ei pozitive. A fost frumos si as recomanda oricui FPSE cu cea mai mare sinceritate!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu