marți, 22 decembrie 2009

Poveste de Craciun...


Sub cetina verde de brad, aroma de Craciun,

Sub fulgii care-n pace cad, si rugaciuni ne spun,

Un mic copil cu ochii mari, statea si astepta.

Privind in zare undeva, privirea ii sclipea,

Un biet copil cu soare-n ochi si buze rosii tremurande,

Ce astepta cuminte foc, minuni de nu stiu unde!

Dar zarea alba larga e, si frigul se-nteteste,

In jurul lui doar vantul sec in soapte povesteste.

Iar fulgii mici si jucausi ii canta un colind;

Sunt ingeri firavi ce-i danseaza lent in gand!

Dar copilasul este trist, caci nimeni nu-i cu el,

Doar un catel prin nea fugind, il bucura nitel.

Pe micul chip prea abatut, cu bucle ca de aur,

Ce-n ochi, mici indoieli ascund, si-n suflet un tezaur,

Un gand umbreste al lui chip, copil nascut din vise,

Avand in suflet aripi largi spre zbor mereu deschise.

Dar singur e, cine sa-i spuna, ca astazi e Craciun,

Ca-n iarna asta chiar de-i singur un Mos este pe drum?

Si-atunci trimite Doamne ingeri, in ochi inlacrimati,

Si fa iubirea sa incalzeasca pe cei infrigurati,

Nici un copil sa nu stea singur in seara de Craciun!

Asculta-mi rugamintea Doamne si fa minuni acum!

Si da-i raspuns la intrebari, unui micut copil,

Sa simta cum un Mos Craciun pe geam intra tiptil,

Si bucuria sa-i sclipeasca in ochii inocenti,

Macar un vis sa -nlocuiasca acei parinti absenti!

Un comentariu:

  1. Desi nu e craciunul,fiind prima data cand citesc poezioara,ma regasesc in ea.. E creatie proprie ?:)

    RăspundețiȘtergere